Anatomia și fiziologia căilor respiratorii inferioare

Plămânii

Plămânul este un organ par. Fiecare plămân are forma unui con neregulat. Pe suprafața interioară a plămânului se află porțile plămânului prin care pătrund bronhiile, artera pulmonară și nervii și ies venele pulmonare și vasele limfatice. Fiecare plămân este format din lobi. Plămânul drept are trei lobi (superior, mediu și inferior), stâng- doi lobi (lobul superior și inferior).

Principala funcție a plămânilor este schimbul de gaze (îmbogățirea sângelui cu oxigen și eliminarea dioxidului de carbon din acesta). Dar rolul fiziologic al plămânilor nu se limitează la schimbul de gaze. Plămânii sunt implicați în metabolismul organismului (metabolismul apei, lipidelor și sărurilor minerale, cu reglarea echilibrului ionilor de clor), cu rol important în menținerea echilibrului acido-bazic. Plămânii influențează activ umplerea camerelor inimii cu sânge, deoarece sunt strâns legați de inimă prin circulația pulmonară. Elementele celulare ale plămânilor sunt implicate în apărarea imunologică a organismului împotriva microorganismelor care pătrund cu aerul inhalat.

Fiecare plămân este acoperit cu o membrană seroasă - pleura. Presiunea în cavitatea pleurală este negativă (în raport cu atmosferica), ceea ce permite inspirația.

Mișcările respiratorii. Plămânii nu au țesut muscular, deci nu se pot contracta pe cont propriu. Respirația este asigurată de activitatea mușchilor scheletici și a diafragmei. La inhalare, mușchii intercostali se contractă și ridică coastele, întorcându-i în jurul axei și mișcându-se în părțile laterale, iar sternul înainte.

Diafragma în formă de cupolă se aplatizează datorită contracției fibrelor musculare și apăsă organele abdominale, ceea ce determină o proeminare a peretelui abdominal anterior. Ca urmare, volumul toracic crește pe direcțiile anteroposterior, lateral și vertical. Ca rezultat se creează o presiune negativă în cavitatea pleurală față de presiunea atmosferică, care determină expansiunea țesutului pulmonar. Volumul în plămâni crește, iar presiunea scade și aerul atmosferic pătrunde în plămâni.

Expirul începe cu relaxarea mușchilor respiratori și a diafragmei. Coastele coboară, cupola diafragmei crește, volumul cavității toracice scade, ceea ce provoacă o creștere a presiunii pleurale. Această presiune determina scăderea volumului pulmonar, presiunea aerului din plămâni devine mai mare decât atmosferică și aerul este eliminat în mediu.

Igiena sistemului respirator constă în respirația corespunzătoare prin nas, iar respirația corespunzătoare este posibilă cu dezvoltarea corectă a toracelui, care se realizează prin exerciții fizice sistematice în aer liber.

Membrana mucoasă a tractului respirator este acoperită cu epiteliu ciliat. Particulele de praf și microorganismele care se prind de acest epiteliu odată cu mișcarea aerului, sunt transportate înapoi spre exterior, de unde sunt eliminate odată cu mucusul.

O expunere prelungită la diverși factori de mediu dăunători, dereglează funcția glandelor mucoase și epiteliului ciliat, ceea ce contribuie la dezvoltarea bolilor respiratorii. Pentru o viață sănătoasă, este nevoie de aer curat. Este necesar să ventilați regulat camera de zi dimineața și seara, să efectuați curățarea umedă și este benefic să dormiți cu geamul deschis.

Un factor dăunător pentru sănătate este fumatul. Provoacă o intoxicație constantă a corpului și iritarea mucoaselor tractului respirator. Pericolele fumatului sunt indicate și de faptul că fumătorii au cancer pulmonar mai des decât nefumătorii. Fumul de tutun dăunează nu numai fumătorilor înșiși, ci și celor care se află în preajma fumătorilor (fumători pasivi).

Reflexe respiratorii de protecție

Atunci când inhalați vaporii de substanțe care irită receptorii mucoasei tractului respirator (clor, amoniac), apare un spasm reflex al mușchilor laringelui, bronhiilor și stopul respirator.

Reflexele de protecție reprezintă expiruri scurte și rapide - tusea și strănutul. Tusea apare în cazul iritării bronhiilor. Un inspir profund, urmat de un expir intens. Glota se deschide, aerul este expulzat, însoțit de zgomot. Strănutul apare ca urmare a iritării mucoasei nazale. Se produce un expir brusc ca în cazul tusei, doar că aerul este expulzat prin nas, datorită blocării gurii cu limba. Datorită strănutului și tusei, din tractul respirator sunt eliminate particulele străine, mucusul etc.

Manifestările stării emoționale a unei persoane (râsete și plâns) nu sunt decât inspiruri lungi, urmate de expiruri scurte și rapide. Căscatul – un inspir lung și un expir lung și treptat. Căscatul favorizează ventilația plămânilor și crește saturația oxigenului din sânge.